Sonnet For The Boar Poem by Marieta Maglas

A fugitive, he flees to the hills,
The boar, the boar having silver fangs.
How pale is this moon, giving strange thrills!
Is this star falling, the land to whang?

New shakes into the dark are inset.
Stumbling blindly, the boar starts to wilt.
He hides himself, what a grim sunset!
The earth cracks and wants to swallow it.

To the forest, he runs off in fright.
Does the prince of Levant come to hunt?
He is ready to put up a fight.
What roar is heard? The boar is like gust.

He hears hollers coming from the slopes.
Long and glossy is this ancient kite.
It has silver teeth; flames are its tongs,
It kills everything in its path with a bite.

Its eyes are lightning, in the rain it runs.
Neither forests nor rivers, nothing stops it.
It screams and squeaks like a thousand guns.
In his attack, he falls on the rails.

And the kite stops, its mouth is reddened.
The star keeps falling, what a terrible night!
Among angels, his pain is deadened.
The wild boar is alive; runs on high.

Poem by Marieta Maglas

In French

Sonnet pour le sanglier

Fugitif, il s'enfuit dans les collines,
Sanglier, sanglier aux crocs d'argent!
Lune pâle, vous êtes un autre Halloween.
Où une étoile tombe-t-elle bizarrement?

De nouvelles secousses dans la nuit s'insèrent.
Le sanglier commence à se fatiguer.
Il se cache. Le soir, les étoiles étincellent.
La terre se fissure et veut l'avaler.

Dans la forêt, il s'enfuit, effrayé.
Le beau prince du Levant vient-il chasser?
Comme une bourrasque, il est prêt à frapper.
Quel rugissement s'entend? Sont-ce des chiens?

Il entend des cris provenant des crêtes.
Long et brillant est cet ancien cerf-volant.
Il a des dents d'argent; feu autour de la tête.
Il tue tout sur son passage; sanguinolent.

Ses yeux foudroyants; dans la pluie, il court.
Ni forêts, ni rivières, rien ne peut l'arrêter.
Il crie et grince comme un millier de tambours.
Le sanglier est tombé sur les rails.

Le cerf-volant s'arrête, sa bouche est rougie.
L'étoile n'arrête pas de tomber, quelle nuisance!
Parmi les anges, en douleur et ébloui,
Le sanglier vivant monte en puissance.

Poème de Marieta Maglas

In Romanian

Sonet pentru mistreț

Și fuge, și fuge de rupe pământul
Mistrețul, mistrețul cu colți ca argintul.
Ce palidă lună, ce lună bizară,
Ce stea care cade și cade să piarâ?

Pământul se zbate, pământul mocnește.
Mistrețul aleargă, gonește orbește.
El vrea să se~ascundă, ce seară cumplită!
Pământul se crapă și vrea să~l înghită.

Aleargă orbește prin lunci și ponoare.
Ce prinț din Levant vine la vânătoare?
Ce corn de argint îi străpunge iar gândul?
Ce vuiet s~aude? Aleargă cu vântul.

Deodată~l aude cum strigă pe creste.
E lung și lucios acest zmeu din poveste.
Cu dinți ca argintul și flăcări în gură,
Ucide tot în cale, c~o lovitură.

Fulgere ai săi ochi, prin ploaie gonește.
Nici codri, nici râuri, nimic nu~l oprește.
Și urlă, scrâșnește, îl vede cum vine
Și vrea să~l străpungă, dar cade pe șine.


Și zmeul s~oprește, gura~i înroșită,
Iar steaua tot cade, ce noapte cumplită!
Cu ai săi colți zdrobiți, printre îngeri și flori,
Mistrețul nu moare, ci aleargă pe nori.

Poezie de Marieta Maglas
The poem is dedicated to Ștefan Augustin Doinaș (April 26,1922 - May 25,2002) , who wrote the poem entitled 'The Silver-tusked Boar'(Mistretul cu colti de argint)